• L - V: 9.00 - 18.00 | S: 10.00 - 15.00 | D: inchis
  • Calea Bucureştilor 224E, Otopeni 075150
  • +4 0741.235.769

Termeni și condiții

1. Informații generale

Vehiculul este închiriat în conformitate cu termenii și condițiile contractului de închiriere.
Persoanele care închiriază, cât și soferii suplimentari, denumiți “Utilizatori”, trebuie să dețină permis de conducere de cel puțin 1 an și vârsta minimă de 21 ani.

Permisele de conducere eliberate în UE sunt recunoscute și acceptate pentru închiriere, iar cele eliberate de o țară din afara UE, și care nu sunt scrise cu caractere latine, este necesară prezentarea unui permis de conducere internațional.

În calitate de Utilizator al vehiculului, pe parcursul închirierii răspundeți din punct de vedere juridic și financiar în cazul nerespectării legislației în vigoare, și aveți obligația să achitați, în termenele prevăzute de lege, amenzile emise de către orice instituție autorizată. La cererea organului constatator și conform legii, compania poate comunica datele dumneavoastrã de contact în vederea aplicãrii sancțiunii contravenționale.

În cazul nerespectării condițiilor de închiriere, asigurările și serviciile suplimentare de protecție pentru care eventual ați optat, devin nule, iar Utilizatorul este responsabil integral pentru toate daunele produse vehiculului (în limita valorii de piață a acestuia), la care se adaugă cheltuielile și costurile legate de transport și imobilizare a vehiculului sau a oricărui prejudiciu cauzat unei terțe părți.

Conform legislației în vigoare, vă aducem la cunoștință că fumatul în vehiculele închiriate este interzis, urmând a se aplica o taxă de 100 EUR, dacă la returnare vehiculul prezintă urme sau reziduuri de tutun

De asemenea, transportul animalelor în vehiculele închiriate se va efectua doar cu acordul companiei și doar dacă acestea sunt plasate în cuști de transport speciale

Toate autovehiculele sunt dotate cu anvelope de iarnã în perioada 01 Noiembrie – 31 Martie.

Tarifele menționate au inclusã taxa pe valoare adãugatã.

2. Rezervare

După completarea rezervării pe site-ul www.atlantisrent.ro , se va primi un e-mail care va confirma sau nu disponibilitatea vehiculului pentru care ați optat, precum și taxele suplimentare(dacă este cazul). Nu sunt valabile rezervările care nu au fost confirmate printr-un e-mail de către departamentul de rezervări.

Rezervarea vehiculului se va face pe clasa/grupa respectivă și nu pe marcă/model.

Orice modificare ulterioară a rezervării poate genera modificarea prețului și/sau a grupei/clasei de vehicul selectat.

3. Modalități de plată:

Plata cu card
La momentul închirierii trebuie să prezentați un card de credit sau debit (Visa, Mastercard) cu o sumă care să acopere costul închirierii, cât și responsabilitatea financiară (franciza) în caz de accident sau furt pentru vehiculul respectiv, care poate varia între 300 EUR și 1000 EUR.

Plata cu numerar
Contravaloarea închirierii poate fi achitată și cu numerar în RON, EUR, USD sau GBP, având ca și referință cursul oficial al băncii din ziua efectuării plății.

Dacă vehiculul este returnat anticipat din dorința Utilizatorului, compania își rezervă dreptul de a nu returna echivalentul sumei de închiriere pentru zilele rămase până la încetarea contractului.

4. Preluarea și returnarea vehiculului

Pentru preluarea vehiculului, trebuie prezentate, în original, următoarele documente:

  • act de identitate sau pașaport valid;
  • permis de conducere valid;
  • cardul/cardurile de credit acceptate;
  • bilet de avion, confirmare cazare, etc(dacă este cazul);

La preluarea vehiculului, verificați dacă starea acestuia corespunde celei descrise în documentele de închiriere, cât și prezența documentelor vehiculului (certificatul de înmatriculare, polița de asigurare RCA) și nivelul de combustibil. În cazul în care constatați o avarie care nu a fost menționată în contractul de închiriere, solicitați reprezentantului companiei rectificarea documentelor. În caz contrar, reclamațiile ulterioare privind daunele sau neconformitățile nu vor fi luate în considerare, urmând ca Utilizatorul să suporte contravaloarea intergrală a reparației acestora.

Returnarea vehiculului se va face la locul, data și ora stabilite în contractul de închiriere. Returnarea vehiculului într-o altă locație decât cea inițială, trebuie comunicată cu cel puțin 24 ore înainte și se va taxa cu 1.00 EUR / km, reprezentând taxa de dislocare vehicul.

În cazul în care doriți să prelungiți durata închirierii, trebuie să vă adresați unui reprezentant al companiei de închirieri, cu minim 48 ore înainte de data și ora stipulate în contractul de închiriere, pentru a vă confirma posibilitatea prelungirii(în limita disponibilității)  și să asigurați plata sumelor suplimentare generate de prelungirea contractului.

Compania de închirieri își rezervă dreptul de a nu procesa închiderea contractului de închiriere, respectiv deblocarea responsabilității financiare(franciza), în cazul în care vehiculul este returnat  excesiv de murdar la exterior, împiedicându-se astfel identificarea eventualelor daune produse în timpul închirierii, închiderea contractului urmând a se face doar după ce vehiculul este spălat și verificat de către un agent de închirieri.

Vehiculul se va returna cu aceeasi cantiate de combustibil de la preluare.

5. Conducerea vehiculului

 Din momentul semnării documentelor de închiriere, Utilizatorul este în totalitate răspunzător pentru vehicul, având  grijă de acesta și să îl utilizeze în mod normal și prudent.
În special, nu sunt acceptate utilizări ale vehiculului cum ar fi:

  • in alte scopuri decat cele stabilite de către fabricant sau de legislația rutieră sau civilă în vigoare;
  • in zone sau pe drumuri care nu sunt destinate circulației publice ori lipsa asfaltului;
  • in activități de taximetrie, școală de șoferi, etc;
  • de către o persoană care nu posedă permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicule sau care se află sub influența băuturilor alcoolice, a produselor sau substanțelor stupefiante ori medicamentelor cu efecte similare;
  • pentru transportul de materiale inflamabile, corozive, toxice, radioactive, nocive, periculoase sau ilegale;
  • pentru orice tip de curse sau competiții, raliuri, etc;
  • sub-închirierea vehiculului către un terț;
  • înlăturarea sau repararea unor părți componente ale vehiculului sau ale produselor suplimentare;
  • impingerea sau tractarea remorcilor sau altor vehicule,
  • conducerea vehiculului de către persoane care nu au fost menționate în contractul de închiriere.

Pentru cazurile în care vehiculul este alimentat cu un alt tip de combustibil fațã de cel pe care vehiculul îl foloseste sau ansamblul ambreiaj este deteriorat ca urmare a utilizării necorespunzătoare, produsele de protecție suplimentară sau asigurări opționale devin nule, întregul cost privind tractarea vehiculului, piesele deteriorate, manopera aferentă înlocuirii acestora și numărul de zile de imobilizare până la repararea vehiculului, să fie suportat de către Utilizator.

Dacă pe parcursul utilizării, vehiculul semnalează în mod acustic, vizual sau în orice alt mod o neregulă a functionării acestuia, Utilizatorul este obligat să oprească imediat și să contacteze biroul de închirieri pentru a semnala eventualele probleme apărute. Continuarea utilizării vehiculului cu eventuale defecțiuni apărute, fără acordul unui reprezentant al companiei, obligă Utilizatorul la plata tuturor pagubelor produse ca urmare a ignorării defecțiunilor, precum și costurile generate transportul și imposibilitatea utilizării acestuia pe parcursul operațiunii de reparație.

6. În caz de accident / furt

În cazul unei defecțiuni tehnice sau accident, înainte de a efectua orice reparație, Utilizatorul are obligația de a contacta mai întâi un reprezentant al companiei.

Este obligatoriu să prezentați la returnarea vehiculului următoarele:

– un proces verbal eliberat de Poliție si autorizație de reparație (fie că sunteți responsabil sau nu);

– copie a permisului de conducere terț;

– copii ale actelor de identitate terț;

– copie a asigurării RCA și certificat de înmatriculare vehicul terț;

În caz contrar, asigurările și serviciile suplimentare de protecție care au fost încheiate, devin inaplicabile și Utilizatorul răspunde integral  pentru toate prejudiciile financiare, în special cele suferite de vehicul (în limita valorii de piață a acestuia), la care se adaugă costurile legate de transportul și numărul de zile de imobilizare a acestuia, dar și despăgubiri ce acoperă prejudiciul adus unei terțe părți (dacă este cazul).

In caz de furt al vehiculului, trebuie să completați o declarație în fața autorităților competente și să returnați companiei cheia și documentele vehiculului, în original.
In cazul în care transmiterea procesului verbal de depunere a plângerii, a cheii și a documentelor vehiculului nu se poate face, asigurările și serviciile suplimentare de protectie devin nule, iar Utilizatorului îi vor fi facturate toate prejudiciile financiare, în special costul vehiculului.

7. Taxe și servicii adiționale

a). Tariful de bază reprezintă costul vehiculului pentru interval de 24 ore de închiriere și acesta include: asigurarea de răspundere civilă față de terți ,vigneta valabilă doar pe teritoriul României (nu sunt incluse  taxele speciale de poduri, parcări, combustibil, etc), asistență tehnică pentru Vehicul 24/7;

b). Preluarea, respectiv predarea vehiculului la aeroport presupune achitarea unei taxe în valoare de 15 EUR / operațiune;

c). Taxa Out of Hour –  reprezintă preluarea, respectiv predarea vehiculului în afara orelor de program și se percepe o taxă de 20 EUR / operațiune;

d). CDW(Collision Damage Waiver) – este un produs care reduce contribuția în caz de daună de la valoarea integrală a vehiculului la o sumă mai mică(in funcție de clasa vehiculului selectat) și se achizitionează înainte de preluarea vehiculului. CDW nu acoperă daune asupra următoarelor părți exterioare și componente mecanice: caroserie, geamuri, anvelope, șasiu, motor, ambreiaj, baterie, încuietori, dedesubtul vehiculului sau utilizarea necorespunzătoare(vezi pct.5 și pct.6);

e). TP(Theft Protection) –  este un produs care reduce contribuția în caz de furt al vehiculului de la valoarea integrală a acestuia la o sumă mai mică(in funcție de clasa vehiculului selectat) și se achizitionează înainte de preluarea vehiculului. TP se aplică doar în cazul în care utilizatorul returnează documentele și cheia vehiculului, impreună cu procesul verbal, in original(vezi pct.6);

f). Taxa sezon rece – 5 EUR / zi și se aplică în perioada 01 Noiembrie – 31 Martie, toate autovehiculele fiind dotate cu anvelope de iarnă, lichide antiîngheț și raclete gheață;

Dacă vehiculul închiriat se va returna excesiv de murdar,în special la interior, și necesită curățare profesională de către unități specializate, Utilizatorului i se va imputa contravaloarea serviciului, care este cuprinsă între 50 EUR–150 EUR.

Părăsirea teritoriului României cu vehiculul închiriat se va face numai cu acordul scris al companiei de închirieri, contra unei sume cuprinse intre 100 EUR și 500 EUR. In caz de daune sau probleme tehnice, Utilizatorul are obligația să transporte vehiculul pe teritoritoriul României, la locul de preluare al acestuia, suportând integral costurile acestei operatiuni.

De asemenea, compania va imputa Utilizatorului costurile privind emiterea unor noi documente ale vehiculului (certificatul de înmatriculare, polita de asigurare RCA) și / sau înlocuirea cheilor vehiculului, dacă acestea au fost pierdute sau deteriorate, adăugându-se și costurile generate de imposibilitatea utilizării vehiculului pe parcursul operațiunii.

8. Servicii și echipamente opționale

  • SCDW – este un produs opțional care se achiziționează doar înainte de preluarea vehiculului și care va reduce la zero responsabilitatea financiară  în caz de daune produse vehiculului, făcând excepție situațiile de la pct. 5 și 6 sau orice altă utilizare necorespunzătoare a vehicului, iar costul pe zi variază în funcție de categoria vehiculului selectat, fiind necesară doar o garanție de 100 EUR.
  • Șofer adițional – 5 EUR / zi;
  • Scaun copil – 5 EUR / zi;
  • GPS – 5 EUR / zi;
  • Lanțuri zapadă –  3 EUR / zi(disponibile doar in perioada 01 Noiembrie – 31 Martie);

Deteriorarea sau pierderea echipamentului opțional nu este acoperită de nici un fel de serviciu de asigurări(inclusiv SCDW), acestea fiind facturate cu 100 EUR / echipament.

Nerespectarea termenilor și condițiilor acestui contract de închiriere sau dacă au fost furnizate informații false de către Utilizator, îi oferă dreptul companiei de a rezilia prezentul contract înainte de data și ora agreate pentru returnare, de a nu returna echivalentul sumei de închiriere pentru zilele rămase până la încetarea contractului și poate reintra în posesia vehiculului și fără înștiințarea, în prealabil, a Utilizatorului.

There is no selected car class in current office. Please choose another Class!